Casă interbelică din comuna Toporu, zona Vlasca - jud. Giurgiu
preluată in custodie de catre Muzeul Astra Sibiu in 2020 pentru restaurare și expunere
Aceasta casuta din zona Vlasca - Teleorman, comuna Toporu, jud. Giurgiu a apartinut unui fruntas al comunitatii, pe nume Constantin Brancusi, fara nici o legatura cu marele sculptor, poate doar dragostea pentru frumos si echilibrul desavarsit al decoratiunilor.
Ea a fost construita in perioada interbelica ca inca alte cateva din zona, cel mai probabil datorita efectului vernacular de multiplicare al stresinilor in consola nou aparute in perioada aceea si dand zonei deja o amprenta locala.
Taranii le ziceau stresini cu consoane, pentru ca nu intelegeau termenul de consola. Erau niste decoratiuni scumpe si nu oricine si le permitea dar insa se pare ca erau gratie unui atelier de tamplarie specializat in Giurgiu pe astfel de lucrari pe care nu am reusit sa-l identificam. Urmasii actuali ai imobilului l-au lasat in paragina si au "pierdut" invelitoarea intr-o furtuna obtinand un proces verbal de autodemolare pentru a scapa de taxele locale.
Fiind in dialog de mai multi ani cu muzeul Astra Sibiu am urgentat preluarea ei si astfel in toamna 2020 echipa muzeului a demontat-o si transportat-o in custodia sa. Asteptam cu mare interes ziua reconstructiei si restaurarii sale.