1. Casa în care m-am născut a fost construită în anul 1930. A fost salvată de la prăbușire grație ASOCIAȚIEI MONUMENTE RENĂSCUTE, al cărui inimos Președinte Fondator este domnul inginer Ștefănescu Florin Radu, căreia și căruia mă plec și le prezint profundă mulțumire.

         M-am născut în anul 1935 luna decembrie ziua 11 în preajma unei mari sărbători religioase – Sfântul Nicolae.

         Școala Primară am făcut-o în comuna natală, clasa Buftea. Învățători mi-au fost doamna Elena Giorgescu și domnul Dinu Patriciu pe care îi veneram și le păstrez o vie amintire și profundă pioșenie.

         Primele două clase de liceu le-am urmat la Liceul Barbu Știrbei – Buftea, continuate la Gimnaziul Buftea ca urmare a reformei. Școala medie am urmat-o la București la fostul Liceu Constantin Brâncoveanu.

         Venind vremea stagiului militar, am urmat școala de ofițeri de la Sibiu, absolvind-o cu grad de Locotenent. După 5 ani de activitate am fost pensionat medical și trecut în rezervă.

         Am urmat Institutul Politehnic București, Facultatea Chimie Industrială absolvind-o cu diplomă de inginer chimist. Au urmat activități la Combinatul de cauciuc Jilava, Uzina Policolor, Inspectoratul de Stat pentru controlul calității produselor și în ultimii 20 de ani la Ministerul Industriei Chimice și Petrochimice, cu funcție – inspector general.

         M-am pensionat în anul 1997.

FAMILIA:

–       soția: Anca-Simona, economist, cadru didactic, pensionare în anul 2011

–       fiice: Cristina-Catinca, medic primar, master

          Iuliana-Raluca, arhitect, master

2.  TIMIDE încercări literare, o mixtură

1. Floricel, de strajă

Aveam 4 sau 5 ani când unchiul Mitică, fratele mai mare al Tatei, ne-a adus în dar 3 oi, spunându-i Mamei mele “Asta neagră este pentru nepotul meu Vasile, asta seină, pentru nepotul meu Nicu, asta albă pentru nepoata mea Victoria”. În iarna din prag, cele trei oi ne-au adus trei mieluți, unul din ei era de o frumusețe aparte, era mielul seinei, oaia mea. Venise pe lume într-o mantie inelată, cu pete maronii pe un alb argintiu, cu steluță în frunte, ochi mari și gene rimelate. L-am botezat Floricel. Nu era zi în joaca mea de copil să uit de Floricel. Îl luam în casă, îl urcam în pat și îl rugam să doarmă cu mine un pic. Dimineața, Maica mea mă trezea din somnul dulce, zicându-mi: “Scoală-te, Floricel te așteaptă la ușă în post de strajă”.

         2. Bujora

         Maica mea a primit de la părinții ei, în dar, o vițică, i-a pus numele Bujora, după numele celei mai frumoase flori din grădina noastră, în care mai erau: crizanteme, lalele, stânjenei, crăițe, anemone, regina nopții, garoafe, trandafiri.

         În vacanța de vară aveam o responsabilitate, de prestigiu, să o duc zilnic pe Bujora la păscut. Pe drumurile colbăite ale Tamașiului o duceam pe Bujora cât mai departe de sat unde în haturile loturilor de pământ se afla iarbă proaspătă și suculentă: trifoiaș, bolbură, costrei, măzăriche, troscot, la prânzul zilei soarele dogorea năprasnic. Bujora ridica ochii blânzi spre mine spunându-mi că etse sătulă și îi este sete mare, în imensitatea câmpului erau două puțuri cu apă, puțul lui Ghiță și puțul lui Iepure, trebuia parcursă o cale de circa 1,5-2 km. Ajunși la unul din cele două puțuri cu cumpănă, îi scoteam apă rece, proaspătă pe care Bujora o sorbea cu nesaț apoi, în mugetul ei simfonic, am deslușit ruga ei către Prea-Înalt, spunându-mi: “Să-ți dea DUMNEZEU sănătate și ani mulți”. Ruga ei s-a împlinit.

         3. La furat prune

         Comedia cireșelor a neîntrecutului povestitor Ion Creangă al Humuleștilor m-a atins în aripă, învârtoșindu-mă într-o însorită zi de toamnă în prunii boierului Iorgu Giorgescu, din vecinatatea casei mele. Aveam vreo 9 ani și împreună cu prietenul meu Sandu al Leanei lu Mitache ne-am aburcat într-un prun mai de soi. Întâmplarea făcea că în acea zi boierul avea oaspeți și a trimis omul de casă – Ristea, să aducă prune din cele mai bune, pe care și eu cu Sandu le-am preferat. A venit Ristea însoțit de doi zăvozi și văzându-ne a rămas cu ochii holbați. Nu am mai avut nici o șansă de scăpare. Ne-a luat pe fiecare de câte o aripă și ne-a dus la boier pentru cinstita judecată. Sandu, mai mare decât mine cu un an a avut prioritate pentru chelfăneală. Scăpat din mâna boierului după câteva scatoalce, Sandu l-a sudălmit și zicându-i: “du-te în p… mătii!”. Venindu-mi rândul să fiu scărmănat, am fost salvat de Luiza, fiica boierului, prietenă cu maica mea. La sărbătoarea încheierii anului școlar, maica mea împreună cu Luiza îmi împletea coroniță din trandafir din grădina boierului și din flori de câmp de mine culese, eu fiind premiant întâi în fiecare an școlar, calitate invocată de Luiza de față la judecată. Boierul s-a îndulecat spunându-mi: “ia și de la mine un premiu” dându-mi un șut zdravăn în zona dorsală.

         4. Lăbuș

         L-am auzit scâncind în boscheți, l-am luat și l-am botezat Lăbuș. L-am hrănit cu ce îi plăcea mai mult, lăptic și oscioare de pui. Nu era loc unde mergeam și Lăbuș să-mi lipsească. Anii au trecut și a venit timpul să ne despărțim fiind nevoit să plec la București, la carte, dar în fiecare sâmbătă, mă voi întoarce și îl voi îmbrățișa. În fiecare sâmbătă, chiar și pe vreme ploioasă, friguroasă, Lăbuș m-aștepta zgribulit sub un salcâm la gara Buftea. Cum puneam piciorul pe scara trenului, Lăbuș îmi venea vijelios în întâmpinare, îmi sărea în piept, scoțând limbuța să mă pupe, îmi dădea roată, alerga câțiva pași în față, apoi iarăși mă rotea exprimându-și bucuria revederii. Cu un km înainte de casă, o zbughea ca din pușcă să ducă vestea părinților mei. Sărea gardul, alerga până în fundu curții, se inapoia și iarăși sărea gardul venind sa-mi raporteze “misiune îndeplinită”. Într-o seară geroasă, după vacanța de Crăciun, Lăbuș m-a însoțit spre gară, mergea abătut în urma mea. Un tractor cu remorcă, venind din urmă, ne-a depășit, lovindu-l pe Lăbuș. Am crezut că cerul s-a prăbușit, l-am luat pe Lăbuș în brațe, l-am pipăit să înțeleg unde este zona mai dureroasă. Spre uimirea mea, Lăbuș mă privea în ochi spunându-mi că îi este bine. Am scos merindele pregătite de maica mea și la marginea drumului, am făcut împreună cu Lăbuș un ospăț cu friptură, cârnați și cozonac. Niciodată până atunci, nu cunoscusem o trăire atât de înaltă a fericirii.

5. Fetiței mele Cristina-Catinca

La 23 decembrie te-ai născut

În zi Hristică

Cu puțină vreme înaintea sărbătorii Celui Dintâi.

Întru lumină pentru mine,

Tu fiind iubirea și rodul meu Întâi

6. Fetiței mele, Iuliana-Raluca

La 18 octombrie te-ai născut

Un pui de om,

Pufos, cu perișor inele,

De mână m-ai prins,

M-ai plimbat printre stele.

7. Fetelor mele

Două flori îs fetele mele,

Două smaralde, două stele.

Sunt iubirile mele.

Mândru sunt de ele,

Fiind iubirea mea dintâi.

8. Soției mele, Anca-Simona

Două fete mi-ai dăruit.

Două flori, două stele.

Sunt tare mândru,

De tine si de ele,

Fiind rodul nostru,

Dintâi.

9. Mamei mele Catinca

Pe umerii tăi am stat

În devenire.

Ai fost și rămas

Iubire și nemărginire

10. Tatălui meu, Niculae

Cu palmele tale

Crăpate de acid

Ai scurmat brazda de lut,

Întru azima alor tăi,

Apoi,

Ai plecat să te faci lut.

11. Cumnatei mele, Mihaela RAILEANU

La 31 octombrie 1946 te-ai născut,

Luând nume de Arhanghel,

Mihail.

Iubire și ocrotire, nepoatelor tale

Ai dăruit.

12. Dor de acasă.

         Mi-e dor de acasă,

         vreau să mă întorc acasă

         să îmi sărut iubita,

         să îi sărut sânii ca para,

         sau ca portocala, sau ca bostăneii

         să îi spun iubitei, vino râzând.

         La mine alergând, în brațe te strâng

            De fericire să plâng.

         13. Contemplări și controverse.

         Lupa capitolina,

         zi întâi de Mai 2012

         în soare viguros,

         la TELECULTURAL s-anunță vernisaj,

         în spațiul pietonal.

         Sculptură la MUZEUL NATIONAL,

         “TRAIAN IMPERATORUL”

         Sculptor Vasile GORDUE.

         Reporterul prezintă imagini, păreri.

         “Este o porcărie” spun unii pietonali

         “Ba este o capodoperă” spune criticul avizat.

         “Nu-ți poți da cu părerea din fața aragazului!”

         Alți critici comentează:

         Cățeaua lui Traian e la promoție

         Nu încape în brațe,

         Are țâțele mari si prea țuguiate.

         Nu face parte din conceptul inițial!”

         Spre seară soția de mână m-a luat

         Si contemplând sculptura, de jur, împrejur,

         Minute lungi, am conchis:

         Este o capodoperă, splendoare!

         O nemurire a genezei și a artistului!

         Dar și criticași am găsit că,

         Palmele-s prea mari și fesele, siliconate?!

         Acasă soția-mi spune că ar mai fi ceva?!

         Genitala, deși țuguiată ar fi un pic erectă!

         Fiica mea Raluca zice: “ar fi așa și așa”      

Soția-mi nu se vrea contrată?!

         Fiica-mea zice: “bine mamă, bine!”

         Am adormit surâzând, reconfortat.

14. ONOR LA TRICOLOR

         Înaltă române drapelul tricolor!

         Scrie-i in flamuri, DREPTATE, ADEVAR!

         Zidește cu mintea, cu brațele tale,

         O Românie mândră, cu respect, cu onor!

         Fii harnic române, brav, cutezător,

         Întru albastru, galben, rosu, TRICOLOR!

         Trăiește-n Libertate, cu Respect și Iubire,

         Întru a ta Glorie și întru Nemurire!

15. Pe plaiurile Tamașiului

         Prin rariștea pădurii dragi

         Cu stejari și aluni sălbatici

         Adunăm cofilele de fragi,

         Cu bumbul de jeratec.

         Prin poiana din pădure,

         Unde oițele-mi pășteau

         După fluturi alergând,

         Mă-mpiedicam de cioturi

         Si de rugi de mure.

         Prin lanul de grâu,

         Cu maci și albăstrele,    

         Buchet mare de flori,

         Adunam măicuței mele.

         16. Omagiul Mării

         Cu valuri învolburate,

         Cu mănuși albe de nea.

         Nespus de frumoasă-i

         Marea Neagră a mea

17. Talazurile Mării

         Talazuri învolburate,

         La țărm de stânci loviți,

         Se întorc iarăși în Mare,

         Pentru a reveni la stânci,

         Sleiți.

         Iubita-mi oferă sânii,

         Rotunzi, semeți, îmbujorați

         Cu stropi de Mare’n vârfuri

         Rotunji, învârtoșați.

         18. Frumoasă, cum alta nu-i.

         Fost-am la doctor,

         Fiica mea, doctorul meu.

         Ca și-n alte dăți,

         Îndrumări bune mi-a dat.

         Ținuta-mi la consultație să merg,

         Să-mi văd și fiica,

         Din ochi s-o dezmierd.

         Frumoasă cum am știut-o,

         Cum alta nu-i!

         Îndrumare i-am dat,

         Zilnic, veșmântul schimbat!

         Prospețime să aibă și nimb miresmat!

         Arată-mi în poze pe Matei,

         Rodul ei și nepotul meu dintâi.

         Frumos, cum altul nu-i.

         La doi anișori și o lună

         Cu urechi mici, cu perișor bogat.

         Cu toți dintișorii de sus și de jos,

         Cum îi zestrea mamei lui,

         Fiica mea dintâi.

Acasa, Ancuța-mi soție

         Cu nerăbdare mă-ntreabă,

         Cum arată Catinca, fiica ei dintai.

         Frumoasă i-am spus, ca și până acum

         Cum alta n-a fost și nu-i.

19. Lui Florin-Vasile FRUSINA *)

         În prag de an școlar,

         În zorii celui de al 13-lea an,

         Al copilăriei tale,

         Pe cărarea către învățătură,

         Pun această carte, drept temelie,

         Ca tu să calci mai ușor.

         Cinstire să dai părinților tăi,

         Gigel și Gina!

         Si bunicii tale, Tudora!

         Mandrie sa-ti fie povața lor,

         Din iubire izvorâtă

         Și din munca trudnică.

         Să te formezi falnic stejar,

         Frumos ca bradul!

         Cu de toate cele bune.

         Să reprezinți în lume OMUL!

*) Nota: Florin-Vasile FRUSINA este fiul nepotului meu, FRUSINA Gheorghe.

20. Alfa Orion Betelgeuse

         În copilăria mea,

         Pe meleagurile Tamașului-Ilfov

         Cerul nopții, cu puzderie de stele,

         Mă-mbrățișa în somnu-i dulce

         Unde dusu-sa Alfa, Orion, Betelguese?

21. Iuliana-Raluca, IMPERATOR

         Iuliana-Raluca si Cristina-Catinca,

         Fetițele mele, pe olițe, la taifas.

         În dezbatere, probleme din Univers.

         Raluca-i ordona Catincăi:

         “Mai scoate copita din nas!”

22.INCHINACIUNE (OMAGIU) *)

         Când am ieșit,

         pe unde am ieșit,

         Mai târziu mi s-a spus

         C-am ieșit cu capu-n jos.

         Așa mi s-a spus.

         Isus când a venit în lume,

         A venit cu capu-n sus,

         Așa mi s-a spus.

         Dac-am venit cu capu-n jos,

         Trebuie să fiu supus!

         Nu vreau să fiu supus!

         Așa le-am spus.

*) Notă: Citind romanul BYRON, de Vera CALIN, în dimineața zilei de 4 aprilie (28 ani de la decesul tatălui meu), m-am trezit cu aceste gânduri ale unui răzvrătit filozof și poet legendar, căruia i le închin.

23. Florar, anul 1985

La satul Tamas-Ilfov,

La 4 ani, ai copilăriei

Dragei mele,

Cristina Catinca

In vizită cu ea,

La casa părinților mei,

Și a copilăriei mele,

Cu flori de salcâm în curte,

În culori de nea,

Cu anemone, crăite, stânjenei,

Cristina-Catinca înhăma,

La landoul păpușilor ei,

Pui de cloșcă, pămătufi aurii,

Zburdau în patru zări ale Universului

O dojeneam… și,

Mama mă dojenea.

24. Soarele-n fereastră *)

Soarele-n fereastră-mi zice,

Bună dimineața.

Îmi privesc iubita,

Strângând-o tare

În brațe

Sânu-i pietros,

Mi-oferă și pântec.

În înaltul cer mă plimbă,

Între stele și cântec.

Rogu-vă aprinse stele,

Rămâneți mereu aprinse,

Luminând calea iubitei mele.

*) Notă: versurile sunt pe note muzicale interpretate la vioară, ale unui vals, ascultat în vis.

25. Pe o rază de lumină *)

Pe o rază de lumină,

Am văzut lucind o stea.

Pe cărarea ei pornit-am,

Să-ntâlnesc iubirea mea.

An de an am căutat-o,

Cu dorință și elan.

Din păcate căutarea,

Tot mereu, rămasa-n van.

Dusu-să anii cei tineri,

Precum fumul în văzduh.

Rămasu-mi-a o amintire

Și speranță-n Sfântul Duh.

*) Notă: primele două versuri sunt compilate.

26. Ancuța

În camera fetițelor noastre avea pat de odihnă și Ancuța, mama lor.

Adeseori mergeam în camera lor cu misiune de supracontrol.

Într-una din nopți, Raluca, pe spinarea mamei sale, avea un surâs magic. Dimineața la “Raportul de gardă”, îi zic Ancuței: “Ai dormit in post”. “Nici nu știi cât de bine am dormit, parcă am avut o blană pe mine”, îmi spune Ancuța.

27. Pupatul cu nesaț

După povești spuse fetițelor noastre, seara la culcare, povești de fiecare dată lungite și neterminate, îmi luam de fiecare dată, mult-așteptatul dar, să le pup cu nesaț. Abia în adormire, Ancuța protestează: “Terminați cu țocăitul!”

28. Pupatul fără scârțâială

Seară de seară derulam fetițelor mele ghemul de povești și pretindeam răsplata cuvenită, măcar o parte din pupicii promisi. Raluca observând că mama doarme deja, imi zice: “pupă-mă, dar fără scârțâială!”

29. Câți pupici îmi dați?

Adesea, fetițele mele imi cereau diverse favoruri; abia așteptam ocazia să le pretind răsplata – pupici. În promisiuni erau zgârcite, mai ales Raluca, dincolo de faptul că nu se prea țineau de cuvânt (deh, meteahna, mai ales feminină). Îmi promiteau 5-10 pupici la fiecare prețuire, uneori nu îmi dădeau decât unul, doi, ajungând la datorie, Catinca 675 si Raluca 1310, datorii care peste timp au intrat în desuetitudine.

30. Raluca fura de la Catinca.

Din fructele bogate ale toamnei, deseori ne îndestulam și cu semințe de dovleac. Catinca, pentru a le simți din plin savoarea, aduna miez cu miez, punându-l deoparte, printr-o muncă de sisif și de unde Raluca fura. Catinca, din priviri spune că i se fura miejii și precaută, pune miez cu miez sub pălmuța ei.

31. Catinca și ososul

Fetitelor mele le făceam baiță, seară de seară, până la nouă ani, Catinca și șapte Raluca, când m-au “concediat”, lipsindu-mă de un serviciu din vecinătatea divinului. Raluca era bine “imblănită”. Catinca avea coloana vertebrală în evidentă, pe care săpunul nu aluneca lin, mergea pe hârtoape; le spălam cu săpun de țară, scolțuros. Catinca, venindu-i rândul la îmbăiere, imi zice: “iar mă speli cu ososul”

32. Raluca se ține de șotii

Scoțandu-mă la pensie din serviciul de îmbăietor, de acum fetițele mele își pregăteau cadă și se invitau reciproc să intre în cadă. Într-una din zile Raluca pune apă rece si zice: “cine-i prima?” Catinca se grăbește și s-aruncă-n cadă și totodată șueră de spaimă.

33. Negruța

În vizită la părinții mei, prelungită și la fratele meu (cu casa in apropiere), Catinca la 6 ani, era într-o continuă “iscodire”. O cățelușă neagră, abanos, botezată de mine Negruța și dusă de mine la părinții mei, când era un pui părăsit, acum, peste timp adusese pe lume 4 puiuti. Erau ca o pictura pe sevalet, răsfirați pe patul de dormit al fratelui meu. Căutand-o pe Catinca, am intrat in camera respectivă, Catinca era extaziată, dezmierda catelusii. Odată cu intrarea mea în încăpere a tasnit de sub pat, Negruța, cu misiune vădit ocrotitoare a puiuților ei. Din priviri a intrebt: “Ce se întâmplă?” Văzând copilul cum îi dezmiardă puii, precum și spaima mea pentru pericolul în care copilul era expus, Negruța-mi zice (din privire): “fii liniștit omule, tu din drum m-ai luat și cu iubire m-ai crescut”.

34. Discreție desăvârșită

În Parcul din Drumul Taberei, în zi de mai, fetițele mele îmi cer să zburde-n lanțuri, unul din tabieturile copiiilor. Imposibil am zis, avem interdicție de la Ancuta! “Te rugăm, dăm mulți pupici, nu spunem mamei”, îmi zise ele cu ochii plini de candoare.

Învârtindu-ne în înaltul cerului, eu pe scăunelul din mijloc, le prindeam când pe una când pe cealaltă îi răsuceam scăunelul, apoi o aruncam în înalt desrăsucindu-se. Lumea era a noastră. O amețeală mă cuprindea încet, încet și totodată spaima că nu voi rezista până la încheierea   învârtelilor. Am rezistat “eroic”, dar la final eram cam fleșcut. Nu le-am spus fetițelor mele prin ce trecusem. Peste ani i-am povestit Ancuței, m-a gratulat zicându-mi: “n-ai fost zdravăn la cap!”. Fetițele păstraseră discreție desăvârșită.

35. Da-n călare

Raluca avea cel mult doi anișori, frumoasă, durdulie îmi cerea deseori să o plimb prin casă „da-n călare”, eu fiind calul ei. Ma dirija prin toate încăperile (noroc că erau numai cinci, cu baia și bucătăria), îmi cere aba la trap, ba la galop. La încheierea periplului ecvestru îmi cerea să merg la ușa de la intrare și ămi cerea să mă aplec pentru ca ea să privească prin vizor. Trebuia să fac gimnastică, îmi cerea: ”mai jos, mai sus, mai la dreapta, mai la stânga”, până prindea poziția potrivită către Universul ei.

36. Îndrumări d-ale Ralucăi
La plecare la munte, însoțite de Bunela (mama soției mele) și de Ika (cumnata mea), fetițele mele ardeau de nerăbdare … Cu reținută mâhnire o întreb pe Raluca: ”Ce mă fac în lipsa ta, pe cine mai smotocesc pentru a primi pupici?” ”Pe mama” îmi răspunde prompt Raluca. ”Bine, bine” îi răspund, dar da-n călare pe cine mai iau? Păi, tot pe mama îmi răspunde Raluca cu candoare

37. La bostană

August 1992, luna harbuzilor în coacere. Plecăm cu autoturismul nostru DACIA, botezat SandyBel, (după marca unui autoturism dintr-un film pentru copii), în vizită la părinții *) mei și la fratele meu; *) de fapt la mama mea, tatăl meu fiind plecat la cele veșnice, în urmă cu un an.

După o ședere de câteva ceasuri, Tudora (cumnată-mea), ne-a recomandat să facem o ”buclă” pe la bostană, în câmp.
În imensitatea câmpului erau o mulțime de surle care delimitează bostanele.
După îndrumarea data de Tudora și după sfatul unor țărani aflați la bostanele lor, am poposit la surla căutată. Am ales câțiva pepeni din vrej, dar cum unele taine din copilărie le uitasem, alegerea n-a fost reușită în întregime și pentru a ne face ”plinul”, am sacrificat mai mulți…
La încheierea „festinului”, am avut grijă să nu lăsăm prea multe indicii.

38. Cristina-Catinca, la vânzarea grâului
Într-o zi de iunie 1992, cu soare încins, a trebuit să valorificăm recolta de grâu la Institutul de Cercetări pentru Creșterea Animalelor Balotești. Am luat din sat un căruțas, pe nume Nae a lui Mirică, un om sărman imprietenit strașnic cu băutura.
Catinca, dornică de o excursie cu căruța, în premieră, a cerut să meargă și ea în căruță și i se acceptă dorința.
Împreună cu cumnata mea, Tudora, am învârfuit sacii cu grâu în atelaj și deasupra lor, eram 4 „mogâldețe”, Catinca fiind distribuită să stea lângă căruțaș care, de la o poștă duhnea trăscău.
Pe itinerariul satelor Tamș, Corbeanca, Petrești erau și cârciumioare cu firmă: „La Goaică”, „Adio Mamă”, „Elixirul Tinereții”, „Foaie Verde”, „7 Păcate”, la care căruțașul își servea cinzeaca. La primul popas, Catinca, înțelegând stratagema Tudorii, de a o avea lângă căruțas, a cerut să meargă să bea un suc. Nu l-a băut, era cald, borșit dar, la revenire a zis: vreau să stau lângă tata!”, dorința i s-a îndeplinit. Tudora a zâmbit mânzește, urma să preia și ea aroma etilică.

39. Rex și Vox
Așa am botezat doi maidanezi aciuați și protejați la blocul vecin. În ochii lor blânzi, înlăcrimați, citesc credințoșie nemărginită. Într-una din zile, Ancuța-mi dă o pungă cu resturi de carne săa le-o dau. În zi geroasă de ianuarie erau făcuți colac, aevea erau doi butuci de copaci retezați. La primul zgomot Rex urmat de Vox vin întrebători. Le dau punga în semn de prietenie. Vox este curios, rezervat, așteaptă.  Rex cu ochi blânzi, înlăcrimați, mă întreabă: „omule, nu cumva… mi-e peste putință îi spun. Rex gustă un pic, ia punga și pleacă, undeva, mai incolo să-și afle ospățul tihnit, din care lui Vox îi lasă un rest, zicându-i „eu am riscat”. Apoi, pe fund așezat, mi-a zis: „Fie-ți drumul bun trecătorule!”

40 Zăpezica
Deunăzi, cu soția-mi de mână, spre piață am văzut în fereastra unui balcon, o pisică d-un alb înzăpezitș era așezată pe tors, stană, cercetând Universul. Cu ochii mijiți ne spune: „Fie-vă rumul bun trecătorilor!”

41 Cocoșul Rigu și Rățoiul Mac

Nu știu din ce motiv, în ograda părinților mei Rigu și Mac zilnic erau în sfadă. Rigu, cam slăbuț și golaș, Mac grăsun, rotofei, în frumos colorit, se priveau chiorâș și începeau boxul. Runda întâi, în care Rigu, cu ghiarele îl pistona pe Mac, o încheie cu un ușor avantaj. În runda a 2-a Mac schimbă stratagema, își ia elan, se apropie de Rigu, se înalță un sfert de metru și cade pe Riga lăsându-l lat, victorie prin abandon pentru Mac.

42. Cocoșul Rigu si Ghiță din coteț

Cucu-riguuu, strigă cocoșul din ogradă. Cine-i acolo, întreabă Ghiță din coteț. Eu cocoșul Riguș ș ice vrei zise Ghiță cu paiul-n gură. Vreau Coco Rico să se audă și omletă să îmi facă! Să îmi facă și mie două ouă zise Ghiță din coteț.

43. Secvență de lume

În drumul meu spre piață, întâlnesc un tânăr ieșind din bloc, cu câinele în lesă. Era un animăluț alb cu câteva pete negre – dalmațian. În bucuria lui față de precara-i liberate, îl smucea vădit pe stăpân, stăpânul câinelui nu împărtășea bucuria animăluțului, ba l-a smucit puternic admonestându-l prin trimitere la morți și oase?! Dalmațianul s-a așezat pe piciorușele din urmă, a ridicat privirea către stăpân, adresându-i ruga „iartă-mă!”

44. Natură în suferință

Talazurile râurilor, lacurilor, mărilor și oceanelor planetei, împing cu furie către țărm mizeriile omului aruncându-i-le în obraz, spunându-i ”Omule, te sinucizi”.

45. Matei, nepotul meu.

La doi ani și o lună
pe a lui Mamă, fiica mea,

de mână o ia

O duce la bufet, ciocăne-n ușă,

cere ”bici-bici” (biscuiți)
cum mama lui, îmi cerea
când copilă era.
Mama-i spune ”nu-i!”
Matei la o albă ușă o duce,

mama o deschide,

spunându-i ”nu-i!”
Notă: la doi anișori, Catinca, fiica mea la biscuiți, ”bicicii”.
Purtându-l pe umeri pe Matei, am făcut poze pentru ca peste timp să vadă că bunicul lui matern a fost „calul” lui.

46. Te-am văzut,

Te-am văzut,
Mi-ai plăcut,

Erai zâna ce venea
de undeva, de demult.

47. O tânguire
Se observă că răcăduim
Față de alții la rând,

Fără a veni cu ceva,

Față de alții la rând.

Apele curg lin,

pe același fir,

ani la rând.          

48. La horă-n sat

Tamașiul d-altădată era un nucleu fremătător pentu hore, dansuri și cântece de folclor authentic. În arhiva Televiziunii Române sunt înregistrări inegalabile cu folclorul tamășan. Sunt înregistrări cu Taraful de lăutari (vioară, țambal și bas), format din frații Marin Stângaciu, frații Gheorghe Stancu, la țambal Ion Breazu, la bas Ion Băsaru.

Virtuoși în hore / sârba la patru, Geam-parale, erau frații Dârzeanu – Mavrodin Gheorghe și Ioniță. „Privighetoarea” Tamași-ului era Mița, fata pădurarului Șișoi.
Mentorul Ansamblului Cultural era Titi GIORGESCU, tatăl viceprimarului de mai târziu al comunei Corbeanca, învățător Adrian GIORGESCU.

În ziua premergătoare fiecărei sărbători, toată suflarea satului intra într-o altă vibrație, îngrijindu-se ca sărbătoarea ce urma să nu fie stânjenită de vreo grijă. Grija dintâi a sătenilor era asigurarea furajelor pentru a nu mai fi necesară ducerea animalelor în câmp.

Dimineața, în zi de sărbătoare era hărăzită slujbei religioasă; după amiază era partea picante, juni și codane la horă, pe bănci, în margine, mamele codanelor în post veghetor.

Tameșiul avea fete frumoase, unele nespus de frumoase, printer care Petruța lui Onice DRAGOMIR, frumoasa și îndrăgita satului (devenită mama a destoinicului inginer agronom Constantin DROGOMIR, căruia îi port frumoase gânduri pentru colaborarea agro-chimică a specialității noastre inginerești)

Revenind la partea picante a sărbătorilor (picante uneori cu dublă valență, effect dulce-amar), trebuie spus că Tamașiul avea bucurii dar și dureri. Era vestit prin frumoasele sale codane; venea la hora/balul din Tamași, juni din satele vecine, Dârza, Ostrat, Orac, Corbeanca. Erau nelipsitii fratii Cimpoieru din Corbeancaș soseau într-o șaretă trasă de un frumos cal înspumat; erau admiratorii Petruței numai că Petruța, îndrăgostită de altul era și cu toată paza mamei sale s-a lăsat „furată” de un june mai răpitor, Oiță a lui Vrabie, producând consternare în suflarea satului și o mare durere în familia sa. Stranie a fost coincidența nunțirii ei, într-o Dumincă de toamnă, cu plecarea la cele veșnice a tatălui ei.
În Tamași, toamna, în fiecare Duminecă era o nuntă se păstra tradiția de unicitate dintr-o cutumă religioasă dar și comercială – darul de nuntă, mai consistent.

49. D-ale fotbalului Tamășan
Fotbalul în Tamaș a început cu generația celor 4 liceeni din Tamași: eu, Stan Constantin (fiul pădurarului Șișoi), Constantinescu Marin (fiul perceptorului) și Badea Radu. Am încropit echipa de fotbal (Știința Tamași) și cu consăteni printer care: Miză (al lui Știrbu), Ion (al lui …), Cușor (al lui Lupu Dârzeanu), Piru, Meacă. Echipament sportive, nici vorbă. Eu mă mândream cu echipamentul împrumutat        

de la „Magazia de echipament sportiv” a liceului. La care, n-am mai restituit bocancii (mi-au fost furați în înghesuiala din Gara de Nord, îi aveam legați de plasa cu merinde). Ceilalți componenți ai echipei de fotbal, cu excepția liceenilor, jucau în izmene și teniși și chiar desculțiș în incursiunile lor vijelioase de la o poartă la alta, prin prohabul izmenelor, mădularele flendurau în toată splendoarea, hazul spectatorilor era desăvârșit.

50. Marin, gigantic

Echipa de fotbal ”Stiința Tamași” avea portar de năadejde – Constantinescu Marin, lujer gigantic, cca 2 m. Era neîbtrecut și la Matematici, harul său avea să fie confirmat de ilustrul matematician Moisil la care, prietenul meu și-a luat doctoratul în științe matematice.

Frecvent, în convorbirile telefonice, Marin fiind de mult plecat în Germania, depănam amintiri de neuitat.

Pentru examenul de admitere la facultate, ne pregăteam împreună. Într-una din zile, la intrare în casă (la mine), Marin cu înălțimea sa, n-a observant coșul de nuiele animat de grindă, zburatu-la împrăștiind pâinea și mămăliga.

19.11.2023

Aceste timide „pastile de cerneală”, fie-vă o clipă de informație, meditație, nostalgie…