Monumente Renăscute

This sub content title section you can add you real content.

PARTENERIATUL CU POȘTA ROMÂNĂ

PARTENERIATUL CU POȘTA ROMÂNĂ Patrimoniul arhitecturii vernaculare din Muntenia – dar nu numai – dispare încet, sigur si dramatic, comunitățile prin indiferență si insuficiență cunoaștere, alături de autorități, pun umărul, involuntar, la distrugerea sa, invocând viteza de modernizare a vieții si societății. Oricât am încerca să grăbim lucrurile spre a-l salva, asociația noastra are niste limite.  Ambiția ei este vitală dar nu si suficientă. Ce am identificat până acum in cateva sate este mai nimic. Numai 3 județe din Muntenia de vest au 165 comune. Am încercat sa vedem  cine ne poate ajuta cat mai repede si eficient cu primii pași foarte necesari pentru o inventariere, documentare si cartare rapidă a întregii regiuni. Fără aceste etape nu putem avansa in proiectele noastre. Ne-am tot gândit cine este categoria socio-profesională cea mai cunoscătoare si apropiată de oamenii de la sate, de nevoințele si trebuințele lor, dar si de ulițe si casele frumoase, noi sau părăsite: medicii de familie, preoții, polițiștii sau POȘTAȘII. Aceștia din urmă, colindă cel mai mult satele, indiferent de sănătatea, credință si cinstea oamenilor, intră lunar în casele lor spre a citi indexul contorului, a duce brumele de pensii, cardurile de energie si tot ce încă se corespondează, citații, recomandate, colete etc. Fac asta, indiferent de vreme si vremuri, doar pentru salariul minim pe economie. La nivel național există 11 400 agenți poștali, ceva mai puțini pentru mediu rural si doar 4 ATV-uri pentru cei din câteva zone montane. Anul  acesta posibil sa fie dotați cu biciclete. În rest se deplasează pedestru cu genți nu totdeauna ușoare. Care au, iși folosesc autoturismele dar fără niciun suport al instituției. Într-un raport internațional al satisfacției locuitorilor POȘTA ROMÂNĂ a crescut în ultimii 2 ani de pe locul 50 pe 44 dintr-un total de 170 țări fiind chiar înaintea unei țari ca Danemarca. Am semnat pe 22 februarie în acest an un acord de parteneriat  cu FUNDAȚIA POȘTA ROMÂNĂ pentru a colabora cu voluntarii poștași din satele din Muntenia pentru o primă inventariere fotografică a celor  mai reprezentative case tradiționale. Intrucât acum sunt foarte aglomerați cu cardurile de energie estimăm că vom demara acest proiect în luna mai. Specialiștii in patrimoniu și arhitecți ne vor ajuta mai departe la încă o selecție. In vacanța de vară studenții voluntari din ASOCIAȚIA DE LA MINCU si alte facultăți  vor face face relevee si documentări la această ultraselecție.

Proiect Legislativ – Discutie la Ministerul Culturii

Proiect Legislativ – Discutie la Ministerul Culturii AUTOMOBILE ISTORICE  In prezent in Romania daca detii un automobil mai vechi de 30 ani si il intretii si il ingrijesti corespunzator, mentinand aspectul sau autentic numai cu piese originale si aceste aspecte sunt validate de catre Retromobil Club Romania esti scutit de plata taxelor locale, a rovignetei si RCA poate fi la pret redus. CASE  MONUMENTE ISTORICE  In prezent in Romania daca ti-ai clasat imobilul in care locuiesti ca si Monument Istoric de clasa B sau chiar si A, si-l restaurezi si reconsolidezi cu specialisti atestati, care trebuiesc rasplatiti, obtinand aceasta validare de catre Ministerul Culturii cu ajutorul Directiei judetene de cultura si monumente, nu esti scutit de nicio taxa locala si de nicio reducere la asigurarea lor, poate sunt chiar mai mari. Nu avem nimic cu detinatorii de automobile de epoca, ba chiar îi admirăm, precum si pe automobilele lor, insa nu vi se pare discriminatorie legislatia? In acest sens  la Ministerul Culturii am pornit un demers de Proiect Legislativ de modificare a Legii 422/2001 a Monumentelor Istorice. Am avut 2 propuneri: 1. Scutire de la plata taxelor locale pe cladirile clasate Monument Istoric de clasa B pentru proprietarii care le renoveaza si restaureaza pentru cel putin 20 ani. 2. Pentru toate cladirile construite inainte de anul 1950 unde se solicita autorizatie de demolare sa fie necesar si un aviz din partea Directiei judetene de cultura, iar acesta in cazul unei cladiri cu potential de a fi clasata ca monument istoric sa fie negativ si declansata procedura de clasare. Doamna Secretar de Stat Diana Baciuna ne-a promis ca aceasta propunere va fi pe agenda Comisiei parlamentare de specialite.

Casa tradițională din Tamași-Corbeanca

Aprobarea relocarii casei din Tamasi

Aprobarea relocarii casei din Tamasi Casa traditionala  din satul Tamasi, Corbeanca va fi relocata anul acesta in noul parc al comunei. Salvarea in situ nu ar fi fost posibila intrucat terenul + imobil este scos la vanzare si sunt foarte putine sanse ca viitorul proprietar sa fi pastrat cladirea care este deja in stare de precolaps, zona fiind in plin avant de dezvoltare imobiliara. Primaria prin Consiliul local in unanimitate si-a dat acordul. Noi ne vom ocupa de toata logistica si punerea in executie a operatiunii, mai putin partea de avizare si autorizare. Vom elabora in scurt timp si Acordul de parteneriat cu Primaria, precum si acordurile de colaborare cu specialistii arhitecti, experti in restaurare si istorici de arta care ne vor asista in acest proiect. Vom forma in comunitate un Grup de initiativa civica cu ajutorul caruia vom cauta sponsori, voluntari si alte entitati interesate sa finanteze si colaboreze la proiectul nostru. Este unul dintre primele proiecte demarate anul acesta ce incepe sa prinda contur. Destinatia noului si vechiului imobil o vom stabili impreuna cu comunitatea, alternative benefice culturii si identitatii locale si regionale sunt nenumarate: muzeu taranesc local, centru de manifestare arte si mestesuguri populare sau chiar moderne, centru de zi pentru copii sau seniori, ateliere sau scoli de vara pentru elevi si studenti, scoala confesionala pentru tineri, cabinet psihoterapeutic de suport pentru tinerii dezorientati si vulnerabili etc. Ne dorim sa fim un exemplu de buna practica pentru aceasta inerenta abordare catre toate comunitatile din zona Munteniei unde nu se poate altfel.

Monumente Renăscute © 2022. Toate drepturile rezervate.